Existenta unui sat alcatuit preponderent din blocuri in inima deltei poate parea pentru straini un lucru de neinteles, dar nu si daca ii studiem istoria si aspectele care au dus la infiintarea acestei localitati. Greu si-ar putea imagina cineva care viziteaza pentru prima oara Maliucul, ca acum mai bine de 50 de ani aici a fost cel mai mare centru de experimentare a ”aurului verde”din lume. Nici o alta planta nu a fost mai cercetata ca stuful, in Romania, la Maliuc existand mai mare concentrare de ingineri, oameni de stiinta si cele mai moderne laboratoare. Asa ca pe buna dreptate pot spune ca “oraselul Maliuc” era un “Silicon Valley” al Romaniei, a carui istorie ma onoreaza sa v-o impartasesc. Proiectul initial al localitatii era sa se dezvolte pe etape, pana atingea un numar de 2000 de locuitori si transformarea in oras. Daca astazi cel mai mic oras din Romania are 1600 de locuitori, putem sa gandim ca acest obiectiv era pe deplin realizabil. Din pacate, dupa 1965 cand la conducerea Partidului Muncitoresc Roman, Nicolae Ceausescu il inlocuieste pe Gheorghe Gheorghiu Dej, planul de dezvoltare al localitatii este stopat. Un alt motiv al inghetarii dezvoltarii localitatii a fost esecul cercetatorilor de aici in aclimatizarea stufului italian Arundo Donax, care era principalul obiectiv. Localitatea era promovata de autoritatile comuniste si data ca exemplu in crecetarea si dezvoltarea socialista. Totusi, chiar daca localitatea nu si-a mai urmat etapele propuse de dezvoltare, aici s-a continuat munca de cercetare pana in anii 90 cand activitatea a fost oprita definitiv.

Tiparirea acestei monografii a fost facuta din dorinta de a pastra vie in memoria locuitorilor, istoria acestor localitati, care cu toate ca nu au vechimea altor asezari, au avut o foarte interesanta evolutie. Motivatia scrierii acestei carti este data de mai multe aspecte care tin de natura istorica, geografica si personala. Nu putem trece cu vederea viziunea unor mari patrioti care a promovat elementul romanesc in acest mic colt de rai. Nicolae Iorga spunea ca ―un popor care nu isi cunoaste istoria, este ca un copil care nu isi cunoaste parintii‖. De aceea, avem obligatia de a cunoaste trecutul si greutatile stramosilor, pentru a duce mai departe numele comunitatii noastre. Cat priveste aspectul geografic, oare cate localitati se pot mandri ca se afla in apropierea confluentei celor trei brate ale Dunarii: Tulcea, Sulina si Sfantul Gheorghe? Oare cate au binecuvantarea de a se afla intr-un loc unic in Europa prin frumusetea naturala a acestor meleaguri? Si nu in ultimul rand, un alt factor motivational a fost descendenta noastra directa din neamul primilor locuitori care au pus bazele infiintarii acestui sat, dupa cum arata si arborele genealogic de la sfarsitul cartii. Aceste argumente ne-au facut sa avem datoria morala de a nu lasa sa se piarda istoria satelor noastre in negura timpului, pentru ca generatiile viitoare sa nu uite cine au fost inaintasii lor. Cartea cuprinde toate aspectele istorice, geografice si sociale de inainte si dupa infiintarea satului. Chiar daca satele au fost infiintate destul de tarziu, este important sa se cunoasca si cum a aparut acest teritoriu, cui a apartinut de-a lungul vremii si ce populatii l-au calcat de-a lungul veacurilor. Aparitia satelor s-a produs prin imbinarea concomitenta a doua evenimente de natura economica si politica. Primul a fost regularizarea Dunarii, de catre inginerul Charles Hartley pentru dezvoltarea comertului, iar cel de-al doilea, dorinta prefectului Ioan Nenitescu de a româniza Delta. Unul fara celalalt nu ar fi creat premisele infiintarii satului nostru, de catre acesti doi mari oameni, pe care pe buna dreptate ii putem numi parinti intemeietori ai satului. Strangerea de informatii pentru realizarea acestei monografii a fost foarte dificila, din cauza distrugerii multor documente care aveau legatura cu satele noastre in timpul razboaielor si a inundatiilor. Practic satul nu are o arhiva locala, iar in Arhiva Nationala se gasesc un numar insignifiant de documente, lucru ce a facut foarte anevoioasa lucrarea de cercetare. Lipsa acestor documente a fost compensata in parte de amabilitatea unor oameni, care au avut bunavointa de a ajuta la realizarea acestei carti cu documente, fotografii si informatii deosebit de valoroase. Multumim pe aceasta cale celor care, complet dezinteresati ne-au oferit date, care altfel s-ar fi pierdut in negura timpului, pentru a le putea transmite prin scris si generatiilor viitoare. Prin realizarea acestei carti, am vrut sa trezim recunostinta pentru faptele inaintasilor si ne dorim sa fie un exemplu pentru generatiile viitoare. Cunoscandu-ne istoria si privind inapoi putem spune ca suntem mandri ca ne-am nascut in acest loc binecuvantat de Dumnezeu.MOTOC CORNELIU PREFATĂ Evenimentele politice şi militare desfăşurate in Europa în prima jumătate a sec.al XVIII-lea au făcut ca Dunărea , denumită de Napoleon ,,regele Fluviilor Europei ,, , să intre tot mai mult în sfera intereselor politice şi economice ale marilor puteri . Având o direcţie paralelă cu Marea Mediterană ea împrumuta o parte din atribuţiile Mediteranei , stabilind legături între partea continentală a Asiei , aşa cum Marea Mediterană stabilea legătura între Europa maritimă şi Asia maritimă. Marile puteri ale vremii - Austria , Rusia şi Turcia aveau nevoie atât de Dunăre şi gurile ei cât şi de Marea Meagră. Aşa cum afirma şi N. Daşcovici în lucrarea sa ,, Dunărea internaţională şi ţinutul românesc al gurilor - ,, gurile Dunării sunt destinate să devină centrul spre care vor converge , ca nişte raze , toate canalele şi drumurile de apă ale Europei,,. Având o flotă comercială pe Dunăre cât şi prin tratatele cu Turcia , Austria obţine dreptul de navigaţie până la guri iar apoi şi pe Marea Neagră. Rusia , un alt mare rival , după anexarea Basarabiei în 1812, ajunge şi ea riverană la gurile Dunării, iar prin tratatul de pace de la Adianopol din 1829 , aceasta reuşeşte să devină stăpâna lor. Dacă până acum Turcia se îngrijise de menţinerea unei navigaţii corespunzătoare la gurile Dunării, fiind interesată în aprovizionarea Constantinopolului cu grâne, lemn, oi, unt şi miere, Rusia devenită noua stăpână a gurilor Dunării va aplica lovituri de moarte asupra Austriei prin împotmolirea tuturor braţelor Dunării. Comerţul dunărean este paralizat iar Austria este nevoită să caute noi soluţii. Realizarea unui canal între Cernavodă şi Constanţa decade atât din lipsa mijloacelor tehnice cât si financiare. Eliberarea Principatelor, de sub monopolul economic al Porţii, va avea ca rezultat creşterea exportului, cu preţ de concurenţă, al produselor româneşti. Câmpii care nu simţiseră plugul, acum sunt arate , pădurile exploatate ,turmele de vite mari si oi înmulţite. Dunărea va căpăta o importanţă naţională romanească, iar Principatele Române încep să ducă o politică ,, a mamei Dunărea ,,. Marele savant Grigore Antipa pe drept cuvânt afirma că … ,, cea mai mare dintre toate avuţiile naturale ale noastre este Dunărea si aceasta chiar dacă nu am considera–o decât sub aspectul ei de arteră mondială de navigaţie şi comerţ,,. Industrializarea unor ţări, ca Anglia şi Franţa, va duce la scăderea producţiei agricole. Se impunea deci căutarea de cereale ieftine pentru proletariatul industrial al acestor ţări( cel englez în deosebi ) cât şi pieţe de desfacere pentru produsele lor industriale. Anglia între 1830 – 1840 va face cercetări în acest sens, cel mai formidabil ţinut fiind cel al Dunării unde Principatele puteau oferi grâu ieftin şi aveau o mare capacitate de consum industrial. In aceste zone se putea ajunge pe calea apei, lucru uşor de realizat de Anglia ca o mare putere maritimă şi de Franţa în parte. Cum era de aşteptat Dunărea a intrat in cercul politicii acestor alte mari puteri economice si militare. Împotmolirea intenţionată a gurilor Dunării de către Rusia, atât din motive politice cât şi economice( favorizându-şi portul Odessa ) , tratatul secret între Rusia şi Turcia cu privire la trecerea vaselor de război prin strâmtori dar în mod deosebit ameninţarea intereselor engleze şi franceze in Marea Mediterană, vor duce la izbucnirea războiului Crimeii dintre anii 1853- 1856, ce va avea ca efect indepărtarea Rusiei de la gurile Dunării. Congresul de pace de la Paris din 1856 avea să pună bazele Comisiei Europene a Dunării( C.E.D.) care avea ca sarcină şi deblocarea gurilor Dunării , inginerii săi urmând să examineze care dintre cele trei guri – Chilia ,Sulina sau Sf. Gheorghe trebuia aleasă pentru executarea lucrărilor definitive. Chemţi să se pronunţe pentru alegerea unei guri - iniţial fiind aleasă gura Chilia din motive tehnice şi politice – membrii Comisiei şi-au impărţit opiniile între gura Sulina şi cea a Sf.Gheorghe. Foarte indicat era braţul Sf. Gheorghe , ales indeosebi pentru poziţia sa geografică avantajoasă faţă de Bosfor cât şi pentru acţiunea curentului litoral al mării. De activitatea CED-ului cu privire la rectificarea braţului Sulina in zona Ceatal Sf.Gheorghe ( mila 45 ) , Gorgova ( mila 29) , Păpădia ( mila 36) sau Cioban Gârla ( mila 35 ) – milele având vechea jalonare – este legată şi apariţia unor noi localităţi înfiinţate de către autorităţile româneşti prin ordinele emise de prefecţii judeţului Tulcea când Dobrogea, acest vechi ţinut românesc dintre Dunăre si Mare , a revenit României în urma Războiului de Independenţă după aproape 465 ani de stăpânire otomană . Dacă satul Ilganii de Sus pare ca fiind infiinţat înainte de 1856, Gorogva şi Partizani ( denumit iniţial Principele Carol ) apar mai târziu. Satul Principele Carol avea să fie infiinţat de către prefectul judeţului Tulcea Ioan Neniţescu ( 1854 – 1901 ), cunoscut ca om politic, poet şi veteran al Războiului de Independenţă, la 26 iulie 1899. Din 1948 comuniştii l-au redenumit în Partizani . Pe aceste meleaguri maliucane încărcate de istorie au fost prezenţi şi membrii Casei Regale a României.A.S.R. Carol I ( care la 14.03.1881 va deveni întâiul monarh al României ), în ziua de 5 mai 1894 a participat la inaugurarea lucrărilor de rectificare de la Mila 18 ( a opta din cele zece tăieturi efectuate pe braţul Sulina ) unde în dreptul satului Crişan ( fost Carmen Sylva ) a fost ridicat un obelisc în cinstea M.S. Carol I. După 25 de ani , în zile de 2 – 3 mai 1904 M.S. Carol I împreună cu Familia Regală , avea să ajungă din nou pe aceste meleaguri în timpul vizitei de la Sulina . La sosirea sa în oraşul Tulcea , M.S. Carol I a fost asigurat de tulcenii prezenţi că au fost îndeplinite poruncile cuprinse în Proclamaţia din ziua de 14 noiembrie 1878 cât şi dorinţa Suveranului ca pe stânca desemnată personal în urmă cu 25 de ani – colnicul Hora –Tepe să fie înălţat falnicul monument al reanexării Dobrogei care peste timp va vorbi posterităţii de vitejia dorobanţului şi a Marelui Căpitan , gloriusul nostru rege. La poalele colnicului se înălţa un arc de triumf în stil eveţian , având inscripţia ,, Tulcea recunoscătoare înţeleptului stăpânitor ,, . De la Tulcea în drum spre Sulina yachtul regal ,, Orientul ,, a ajuns şi la oficiul telegrafic de la Ceatal ( satul Principele Carol ). Suveranii au fost întâmpinaţi de Martinian sub-prefectul plasei Tulcea , în fruntea autorităţilor din împrejurimi , a locuitorilor şi elevilor . Atât oficiul CED , cât şi celelalte locuinţe erau frumos decorate şi pe toata întinderea satului erau ghilande de verdeaţă înşiruite pe stâlpi , în vârful cărora fâlfia majestos mândrul tricolor. La fel de frumos a fost întâmpinat yachtul si de către locuitorii satelor Gorgova , Carmen Sylva , Floriile si Ceamurlia . În lucrarea de faţă , autorii prin străduinţa lor şi o neobosită muncă de cercetare au dus la îndeplinire o dorinţă mai veche şi anume aceea de a aduna la un loc puţinele mărturii tip document despre satul in care s-au născut şi au crescut. Acolo unde lipsesc documentele , autorii s-au folosit de tradiţia orală, de amintirile celor mai în vârstă dintre locuitorii până nu demult timp prezenţi în viaţa comunităţii. Lucrarea concepută ca o monografie, a celor două localităţi riverane braţului Sulina , prin folosirea unei bibliografii extinse , oferă cititorului date de ordin istoric legate de Dobrogea şi în mod deosebit de activitatea Comisiei Europene a Dunării care prin lucrările sale de rectificare a braţului Sulina cât şi activitatea unor prefecţi ai judeţului Tulcea au contribuit la înfiinţare de noi aşezări dobrogene inculusiv în Delta Dunării. Bogat ilustrată şi presărată cu numeroase statistici ale vremii , cititorul are posibilitatea să facă o comparaţie cu privire la eforturile administraţiei locale în timp. D-l Manole Gheorghe in calitatea sa de primar al acestor aşezări maliucane a reusit să adune şi să lase , ca o moştenire culturală , toate realizările de pe plan social ,economic, politic şi cultural. Felicit pe cei doi autori pentru efortul depus ca adevărul despre satul lor natal să fie prezent şi pentru generaţiile viitoare. Dacă azi o călătorie cu ,,vaporul,, ( nava clasică de pasageri ) durează aproximativ partu ore până la Sulina , turistul care vizitează Delta are acum posibilitatea să-şi îmbogăţească cunoştinţele cu multe date despre cei 116 ani de istorie a acestor locuri. PROFESOR , GRUIA ION