Existenta unui sat alcatuit preponderent din blocuri in inima deltei poate parea pentru straini un lucru de neinteles, dar nu si daca ii studiem istoria si aspectele care au dus la infiintarea acestei localitati. Greu si-ar putea imagina cineva care viziteaza pentru prima oara Maliucul, ca acum mai bine de 50 de ani aici a fost cel mai mare centru de experimentare a ”aurului verde”din lume. Nici o alta planta nu a fost mai cercetata ca stuful, in Romania, la Maliuc existand mai mare concentrare de ingineri, oameni de stiinta si cele mai moderne laboratoare. Asa ca pe buna dreptate pot spune ca “oraselul Maliuc” era un “Silicon Valley” al Romaniei, a carui istorie ma onoreaza sa v-o impartasesc. Proiectul initial al localitatii era sa se dezvolte pe etape, pana atingea un numar de 2000 de locuitori si transformarea in oras. Daca astazi cel mai mic oras din Romania are 1600 de locuitori, putem sa gandim ca acest obiectiv era pe deplin realizabil. Din pacate, dupa 1965 cand la conducerea Partidului Muncitoresc Roman, Nicolae Ceausescu il inlocuieste pe Gheorghe Gheorghiu Dej, planul de dezvoltare al localitatii este stopat. Un alt motiv al inghetarii dezvoltarii localitatii a fost esecul cercetatorilor de aici in aclimatizarea stufului italian Arundo Donax, care era principalul obiectiv. Localitatea era promovata de autoritatile comuniste si data ca exemplu in crecetarea si dezvoltarea socialista. Totusi, chiar daca localitatea nu si-a mai urmat etapele propuse de dezvoltare, aici s-a continuat munca de cercetare pana in anii 90 cand activitatea a fost oprita definitiv.MOTOC CORNELIU PREFATA La numai 24 de mile maritime de “marea cea mare”(Pontul Euxin) se afla asezata localitatea Maliuc, pe malul stang al “batranului crai” care dupa ce cutreiera jumatate din Europa isi depune zestrea milenara adunata de prin munti si vai, la picioarele amantei sale furtunoase si intunecate. Daca toate celelalte localitati, din Delta Dunarii, au un trecut istoric sau au aparut ca o necesitate pentru stabilirea unor populatii, indeosebi dupa revenirea Dobrogei la Romania, dupa mai bine de 465 de ani de stapanire otomana, Maliucul este o asezare noua, cu o istorie de numai jumatate de secol. Cu toate acestea avem prea putine documente oficiale sau alte marturii scrise. Putinele informatii au putut fi culese si prelucrate de la cei care astazi inca mai locuiesc pe aceste meleaguri si care cu greu isi mai aduc aminte de orasul Maliuc-orasul din delta asa cum invatau copii la scoala la orele de geografie sau “orasul stiintei” cunoscut in lumea specialistilor. In salbaticia ei, una din bogatiile Deltei, stuful reprezenta o materie prima excelenta pentru industria celulozei. Dupa modelul sovietic oferit tarilor lagarului socialist(in 1921 Lenin semnase ordinul referitor la infiintarea primei statiuni de cercetare a stufului la Spovednik din Delta Volgai) a venit si randul comunistilor romani de a pune in practica valorificarea aurului verde(stuful). Directivele Congresului al VII-lea al P.C.R. din 1955 cat si consfatuirile din iulie 1955 ale specialistilor biologi si hidrologi de la Maliuc sau a cele organizate intre 28 mai-2 iunie 1956 sub indrumarea Academiei R.S.R.cu privire la problemele Deltei au fost incurajatoare pentru punerea in aplicare a exploatarii stufului. In insula Maliuc cea mai veche asezare a “cuceritorilor Tarii Stufului”, in laboratorul statiunii de cercetare isi desfasurau activitatea peste 70 de oameni de profesii diferite: geologi, chimisti, ingineri mecanici, strungari etc. Printre ei s-a aflat si biologul Marin Luta, fost component al echipei nationale de baschet a Romaniei, ing. Porumbaru pe care insularii l-au poreclit Porumbaru Senila, cehii Cermar si Vaclav de la institutul de proiectare din Praga, Egon Weiss din R.D.G. sau nenea Brullbatranul inginer bucovinean ramas singur dupa ce si-a pierdut familia intr-un lagar din Transnistria. Hotaratoare, insa pentru soarta Maliucului a fost consfatuirea tinuta la Maliuc intre 17-19 martie 1958 la care a participat Mihail Florescu in calitate de ministru al Industriei Chimice, profesorul Busnita, dr, Rudescu, dr.Homer(reprezentant al comisiei de protectie a frumusetilor naturii) cati si alti reprezentanti. La aceasta consfatuire factorii de decizie au hotarat si au definitivat planul dezvoltarii Maliucului. Pe langa cercetarea stiintifica privind biologia stufului si aclimatizarii trestiei italiene Arundo Donax, inginerii au avut ca sarcina adaptarea sau proiectarea utilajelor pentru recoltarea stufului. Trebuia gasit un tractor care sa nu apese cu o presiune mai mare de 100gr/cm ² (pentru a nu distruge rizomul-radacina stufului). Personal ministrul Florescu a asistat la testarea seceratorilor: Vuzs (R.S.C.), Seiga (Danemarca), Meteor (R.D.G.) si KDS(R.S.R.). Pentru confortul specialistilor cat si a muncitorilor au fost ridicate si primele locuinte(blocurile mari si mici) cat si utilitatile de care avea nevoie o asezare urbana proiectata pentru cel putin 2000 de locuitori. Dintre marile realizari ale orasului Maliuc azi a mai ramas in”picioare” cladirea institutului, uzina de apa, uzina electrica, hotelul Salcia, dispensarul(reabilitat de asociatia Casiana Tulcea si ambasada S.U.A.), caminul cultural(clubul statiunii) cu o biblioteca de cateva mii de volume nefunctionala cat si blocurile de locuit aflate intr-o continua stare de degradare, scoala care va intra in restrangere de activitate din lipsa copiilor, brutaria in prezent abandonata, dar care fusese ridicata pentru a asigura painea muncitorilor de la coloanele din balta si ale satenilor din imprejurimi. Dupa 1989 in Maliuc au mai aparut un releu pentru telefonie si o biserica pe care oamenii de stiinta au uitat sa o ridice sau nu au putut. Maliucul, orasul din inima Deltei Dunarii si locul unde s-au luat multe doctorate de catre cercetatorii aflati temporar pentru o tema de cercetare, se prezinta astazi ca o asezare linistita, fara prea mari perspective de dezvoltare, cu o populatie aflata in descrestere si imbatranita. Aparut ca o stea in constelatia stiintei si a tehnicii, Maliucul prinde tot mai mult din aspectul sau urban de alta data, poate si prin viziunea celor care si-ar dori sa vada salbaticia deltei avute cu multe decenii in urma. Autorul acestei monografii, continuand studiul istoric al satelor Deltei, incepute cu Partizani si Ilganii de Sus incearca sa surprinda contextul aparitiei acestui sat, evolutia lui fulminanta, dar si perioada de declin. La Maliuc totul este trecator, iar urmasii “insularilor” de odinioara nu au timp sa se gandeasca nici macar la cele vesnice pentru ca Maliucul este printre putinele localitati din tara care nu are cimitir. Profesor Gruia Ion